Psihoterapeut Ramona Popescu

Alături de tine, cu grijă și compasiune, în călătoria ta

Tulburarea obsesiv-compulsivă (OCD) este adesea asociată cu spălatul excesiv al mâinilor, verificările repetate sau nevoia de ordine și simetrie. Deși aceste manifestări pot apărea în OCD, ele nu reflectă întreaga complexitate a tulburării.

Pentru multe persoane, o parte importantă a dificultăților se desfășoară la nivel mental și poate rămâne neobservată de cei din jur. Gândurile intruzive, îndoiala persistentă și încercările repetate de a obține certitudine pot ocupa mult timp și pot influența activitățile cotidiene, deciziile și relațiile persoanei.

OCD-ul nu afectează însă doar persoana care se confruntă cu tulburarea. În anumite situații, cei apropiați ajung să își adapteze propriile comportamente la solicitările generate de OCD și să participe, fără să își dea seama, la menținerea ciclului obsesiv-compulsiv.

OCD-ul nu se limitează la comportamentele vizibile

Obsesiile pot apărea sub forma unor gânduri, imagini sau impulsuri intruzive, nedorite, care provoacă anxietate, vinovăție, rușine sau alte emoții dificile. Conținutul lor poate varia considerabil și nu se limitează la teama de contaminare sau la preocupările legate de ordine și simetrie.

Compulsiile pot fi comportamente vizibile, precum verificările repetate, dar pot include și activități mentale: analiza unui gând, reconstruirea unei conversații, verificarea propriilor intenții sau căutarea unor explicații care să elimine îndoiala.

Din exterior, aceste activități pot să nu fie observate. Persoana poate părea că își continuă activitățile obișnuite, în timp ce o parte importantă a atenției sale este ocupată de încercarea de a reduce disconfortul și de a obține certitudine.

În OCD, apariția unei îndoieli poate fi însoțită de un sentiment puternic de urgență. Persoana poate simți că trebuie să verifice, să analizeze sau să obțină un răspuns înainte de a-și putea continua activitatea. Deși compulsiile pot aduce o ușurare temporară, îndoiala poate reveni, însoțită de nevoia unei noi verificări sau reasigurări. În acest fel, încercările repetate de a obține certitudine pot contribui la menținerea ciclului obsesiv-compulsiv.

Cum ajunge OCD-ul să îi afecteze și pe cei apropiați

Impactul OCD-ului asupra relațiilor nu se limitează la timpul pe care persoana îl petrece efectuând compulsii. Tulburarea poate influența activitățile comune, deciziile, comunicarea și modul în care membrii familiei sau partenerii răspund situațiilor dificile.

Cei apropiați pot ajunge să își modifice programul, să renunțe la anumite activități sau să evite situații care provoacă disconfort persoanei care se confruntă cu OCD. Uneori, aceste schimbări apar treptat și devin parte din organizarea obișnuită a vieții de familie sau de cuplu.

Repetarea acelorași întrebări, dificultatea de a lua anumite decizii sau timpul petrecut efectuând verificări pot genera tensiuni și pot afecta activitățile desfășurate împreună. Cei apropiați pot resimți frustrare, neputință sau oboseală, mai ales atunci când nu înțeleg de ce explicațiile și confirmările oferite anterior nu par să fie suficiente.

În același timp, observarea suferinței persoanei poate determina o preocupare constantă pentru evitarea situațiilor care i-ar putea provoca anxietate. Astfel, relația poate ajunge să fie influențată nu doar de manifestările OCD-ului, ci și de încercările celor apropiați de a preveni sau reduce disconfortul.

Când încercările celor apropiați de a ajuta ajung să mențină ciclul obsesiv-compulsiv

Atunci când cineva drag este anxios sau speriat, oferirea unei explicații, a unei confirmări sau a unui gest de ajutor poate părea cel mai firesc răspuns.

În OCD, însă, reasigurările repetate, participarea la ritualuri sau modificarea propriului comportament pentru a evita disconfortul persoanei pot contribui, fără intenție, la menținerea ciclului obsesiv-compulsiv. Astfel, cei apropiați pot ajunge să fie implicați în manifestările tulburării, deși încearcă, de fapt, să ajute.

De exemplu, o persoană care se teme că a lăsat un aparat pornit poate solicita partenerului să verifice în locul ei. Confirmarea primită poate reduce temporar anxietatea, însă, la următoarea îndoială, persoana poate simți din nou nevoia aceleiași verificări.

Un mecanism asemănător poate apărea atunci când cineva solicită în mod repetat reasigurări despre propriile intenții, despre o conversație sau despre posibilitatea de a fi provocat un rău. În aceste situații, răspunsul celui apropiat poate deveni o modalitate prin care persoana încearcă să neutralizeze îndoiala.

Este important să înțelegem că participarea la aceste comportamente apare adesea din grijă, nu din lipsă de înțelegere sau din dorința de a menține dificultățile. Cei apropiați încearcă să ajute folosind răspunsuri care, în alte contexte, pot fi potrivite.

Uneori, oferirea reasigurărilor sau participarea la ritualuri poate reduce și disconfortul celor apropiați. Atunci când persoana devine anxioasă, insistă asupra unei verificări sau solicită în mod repetat o confirmare, răspunsul celui apropiat poate contribui la diminuarea tensiunii din acel moment. Astfel, aceste comportamente pot ajunge să se repete nu doar pentru că par să ajute persoana cu OCD, ci și pentru că oferă temporar o ușurare ambelor părți.

Nu orice reasigurare sau gest de ajutor reprezintă participare la o compulsie. Contează funcția pe care răspunsul o îndeplinește în contextul OCD-ului și modul în care acesta se integrează în ciclul obsesiv-compulsiv.

De ce este important să diferențiem persoana de manifestările OCD-ului

În relațiile apropiate, comportamentele asociate OCD-ului pot fi interpretate drept neîncredere, încăpățânare sau dorință de control. Solicitările repetate de reasigurare, verificările sau evitarea anumitor situații pot fi însă răspunsuri prin care persoana încearcă să gestioneze disconfortul provocat de obsesii. Înțelegerea acestei diferențe permite recunoașterea dificultăților asociate tulburării, fără ca ele să fie transformate în judecăți despre caracterul sau intențiile persoanei.

De exemplu, un partener căruia i se cere în mod repetat să confirme același lucru poate ajunge să simtă că răspunsurile sale nu sunt niciodată suficiente. Persoana care solicită reasigurarea poate trăi, în același timp, o îndoială intensă și sentimentul că are nevoie urgentă de încă o confirmare.

Înțelegerea mecanismului obsesiv-compulsiv poate ajuta ambele persoane să privească situația dintr-o perspectivă diferită, fără să transforme dificultățile asociate tulburării în judecăți despre caracterul celuilalt.

A diferenția persoana de manifestările OCD-ului nu înseamnă a justifica orice comportament sau a ignora impactul acestuia asupra celor din jur. Înseamnă a recunoaște atât suferința persoanei, cât și dificultățile pe care ciclul obsesiv-compulsiv le poate produce în relație.

Sprijinul emoțional nu presupune participarea la compulsii

A susține o persoană care se confruntă cu OCD nu înseamnă să îi oferim de fiecare dată certitudinea pe care o solicită. Există o diferență între a recunoaște disconfortul persoanei și a participa la încercările repetate de a-l neutraliza. Cei apropiați pot recunoaște disconfortul persoanei și îi pot oferi sprijin fără să încerce să răspundă fiecărei îndoieli sau să participe la verificările și reasigurările repetate.

Atunci când reasigurările sau participarea la ritualuri au devenit obișnuite în relație, schimbarea acestor răspunsuri poate fi dificilă atât pentru persoana care se confruntă cu OCD, cât și pentru cei apropiați. De aceea, este important ca această schimbare să fie înțeleasă și abordată în mod adecvat, ținând cont de particularitățile situației.

Poate fi util ca persoana și cei apropiați să discute despre aceste situații în afara momentelor în care anxietatea este intensă, astfel încât să poată identifica răspunsurile care contribuie la menținerea compulsiilor și să stabilească împreună modalități de sprijin. Atunci când este posibil, aceste schimbări pot fi abordate și în cadrul procesului terapeutic.

Reducerea participării la compulsii nu ar trebui confundată cu retragerea sprijinului sau cu impunerea unor reguli rigide. Este important ca persoana și cei apropiați să poată înțelege împreună care dintre răspunsurile lor oferă sprijin și care contribuie la menținerea ciclului obsesiv-compulsiv. Sprijinul poate însemna să fim alături de persoană în momentele de îndoială și disconfort, fără să încercăm să eliminăm de fiecare dată incertitudinea în locul ei.

OCD-ul și relațiile apropiate: dincolo de manifestările vizibile

Tulburarea obsesiv-compulsivă poate influența relațiile apropiate în moduri care nu sunt întotdeauna evidente. Recunoașterea manifestărilor mai puțin vizibile ale tulburării, diferențierea persoanei de comportamentele asociate OCD-ului și identificarea situațiilor în care încercările de a ajuta contribuie la menținerea ciclului obsesiv-compulsiv permit o perspectivă mai nuanțată asupra dificultăților întâmpinate atât de persoana care se confruntă cu tulburarea, cât și de cei apropiați.

Posted in

Leave a Reply

Discover more from Psihoterapeut Ramona Popescu

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading