Psihoterapia poate fi un spațiu în care să înțelegi mai bine ceea ce trăiești și felul în care ai ajuns să te raportezi la tine, la ceilalți și la situațiile dificile din viața ta.
Cu ce te pot ajuta
În practica mea, lucrez cu persoane care simt că mintea lor este aproape permanent „în alertă”, care analizează mult, anticipează ce ar putea merge prost, se confruntă cu gânduri intruzive sau simt nevoia de a avea lucrurile sub control pentru a se putea liniști.
Anxietatea, atacurile de panică, anxietatea de sănătate, OCD-ul, overthinking-ul sau perfecționismul pot lua forme diferite, dar au adesea în comun sentimentul că este greu să te desprinzi de propriile gânduri și să fii prezent în viața ta.
Lucrez, de asemenea, cu oameni care au ajuns într-un punct de epuizare. Poate ai funcționat mult timp pe „trebuie”, ai încercat să faci lucrurile cât mai bine, să nu dezamăgești și să duci cât mai multe. Iar la un moment dat apar oboseala, lipsa motivației, iritabilitatea, sentimentul de blocaj sau senzația că te-ai îndepărtat de tine și nu mai știi foarte clar de ce ai nevoie.
Alteori, dificultățile apar mai ales în relația cu tine sau cu ceilalți: autocritică, nesiguranță, stimă de sine scăzută, dificultatea de a pune limite, de a spune ce simți sau de ce ai nevoie, conflicte în cuplu ori teama de a nu-i dezamăgi pe ceilalți.
Nu este nevoie să te regăsești într-o etichetă sau într-un diagnostic pentru a începe terapia. Uneori este suficient să simți că felul în care ai încercat până acum să faci față lucrurilor nu te mai ajută sau că ai ajuns într-un punct în care îți dorești să înțelegi mai bine ce se întâmplă cu tine.
Cum lucrez
Lucrez cu oameni, nu cu diagnostice.
Un diagnostic ne poate ajuta să înțelegem anumite dificultăți și să alegem intervențiile potrivite, dar nu spune întreaga poveste a unei persoane. Pentru mine este important să înțeleg nu doar simptomele cu care vii, ci și experiențele tale, relațiile, felul în care ai învățat să te raportezi la tine și ceea ce contează pentru tine.
Pun mult accent pe relații – pe relația terapeutică, pe relațiile cu ceilalți și, mai ales, pe relația pe care o ai cu tine. Dincolo de dificultatea pentru care ajungi în terapie, felul în care te privești, încrederea pe care o ai în tine și modul în care îți vorbești în momentele dificile reprezintă o parte importantă a procesului terapeutic. Relația cu tine poate deveni punctul de la care începem să construim împreună.
Pentru mine, terapia este un proces de colaborare. Rolul meu este să te ghidez, să îți ofer un cadru sigur, instrumente și o perspectivă profesională, nu să îți spun cum ar trebui să îți trăiești viața. Vom căuta împreună ceea ce funcționează pentru tine, respectând nevoile, valorile și ritmul tău.
În terapie, putem explora dificultățile cu care te confrunți și putem construi, treptat, un mod mai flexibil și mai sănătos de a te raporta la gândurile și emoțiile tale, la relații și la lucrurile care contează pentru tine.
Pregătire profesională
- Studii de licență în Psihologie – Universitatea Titu Maiorescu;
- Master în Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale și Hipnoterapie – Universitatea Titu Maiorescu;
- Psihoterapeut autonom cu drept de liberă practică, format în psihoterapie cognitiv-comportamentală și hipnoterapie, acreditat de Colegiul Psihologilor din România – cod personal 21894;
- Practică profesională în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”;
- Pregătire în Terapia prin Expunere și Prevenirea Răspunsului (ERP) pentru tulburarea obsesiv-compulsivă și tulburările anxioase – CBT School;
- Pregătire în psihoterapia de cuplu;
- Program de pregătire psihopedagogică – Universitatea Titu Maiorescu.
Formare profesională continuă
- Consilierea cuplurilor și psihosexologie – Asociația Confident;
- ERP School – Training în Terapia prin Expunere și Prevenirea Răspunsului, CBT School, Kimberley Quinlan, LMFT;
- The OCD/Anxiety Cycle – Masterclass, Jenna Overbaugh;
- Evaluarea personalității – de la normalitate la patologie – Asociația Română de Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană;
- Your OCD Toolkit – Training în Terapia prin Expunere și Prevenirea Răspunsului, CBT School, Kimberley Quinlan, LMFT;
- Curs intensiv de consiliere psihologică: structură, metode eclectice și strategii de intervenție – Asociația Confident.
